Orânduirea inelelor de logodnă

0
276
oranduirea inelelor de logodna

Jurnalul de călătorie în găsirea inelului de logodnă mai mult ca perfectul continuă, iar odată cu deslușirea misterului din jurul metalelor prețioase, eroul principal fiind aurul, firul narativ al poveștii ne conduce către clasificarea inelelor de logodnă și înțelegerea fiecăreia dintre categorii. Este simplu: inelele de logodnă au la bază un material prețios și una sau mai multe pietre, complexitatea și, totodată, frumusețea acestora constând în modul în care sunt confecționate de către bijutierii echipei Ering.

SOLITAIRE

soliter
www.e-ring.ro

În traducere liberă și pe înțelesul tuturor, inelele din această categorie reprezintă modelul clasic de inel de logodnă. O fi clasic, da’ în ce sens clasic? ar putea fi următoarea întrebare. Confecționate dintr-un metal prețios, aurul în majoritatea cazurilor, și o piatră, de cele mai multe ori diamant, inelele de logodnă SOLITAIRE au un model simplu, nesofisticat, care nu face altceva decât să atragă atenția asupra pietrei prețioase și să o pună în valoare. Această categorie de inele de logodnă reprezintă însușirea a tot ceea ce este simplu și, în același timp, clasic.

THREE-STONE

Chiar din titlul acestei categorii, înțelegem că inelele de logodnă THREE-STONE fac trecerea de la un model simplu la unul mai complex, fiind create dintr-un material prețios și trei pietre. În majoritatea cazurilor, în centru este poziționată o piatră mai mare, care este înconjurată sau „îmbrățișată” de două pietre mai mici. Așa cum vă spuneam încă din introducerea acestui articol, combinațiile de forme, dimensiuni sau culori sunt nelimitate.

HALO

www.e-ring.ro
www.e-ring.ro

Inelele de logodnă din categoria HALO sunt inelele ce au mai multe pietre prețioase, așezarea acestora fiind sub forma unei flori. Ca să fie mai ușor de vizualizat, în centru este poziționată o piatră mai mare sau cel puțin egală cu pietrele așezate în jurul său.
Posibilitățile de a combina pietrele prețioase sunt nenumărate, astfel că rubinul, safirul sau smaraldul pot fi înconjurate de diamante sau invers. Fiind una dintre cele mai complexe categorii, inelele de logodnă HALO scot în evidență rafinamentul bijuteriei și atenția acordată celor mai mici detalii.

SIDE-STONE

Cea de-a patra categorie de inele de logodnă cu mai multe pietre prețioase este SIDE-STONE. Acest model are o piatră mare așezată în centru și mai multe pietre mici ce o înconjoară de-o parte și de cealaltă. Rolul pietrelor laterale este acela de a pune în valoare piatra centrală și de a da strălucire întregului inel. Chiar dacă, de cele mai multe ori, piatra centrală este fixată într-o montură clasică, pietrele din jurul acesteia pot fi montate în diferite moduri, forme geometrice sau împletituri. Tăierea diamantelor alese pentru inelul de logodna se poate realiza în diferite forme, această caracteristică dând volum și unicitate bijuteriei.

ETERNITY

eternity2
www.e-ring.ro

Ultima, dar nu cea din urmă, categorie conține inele cu diamante, albe sau negre, sau orice alte pietre prețioase.
De această dată, aranjarea pietrelor este una simetrică, iar materialul prețios folosit este aurul, de orice culoare.  Cea mai importantă caracteristică a acestei categorii este aceea că inelele pot fi transformate oricând în verighete: înfrumusețată cu un șir de diamante pentru doamne și simplă pentru domni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ